bine ați venit
ȘCOALA GIMNAZIALĂ DUMITRA
,,ÎMPREUNĂ PUTEM DA COPIILOR NOȘTRI RĂDĂCINILE SĂ CREASCĂ ȘI ARIPI PENTRU A ZBURA”
ȘCOALA GIMNAZIALĂ DUMITRA
NE DORIM O LUME ÎN CARE
Copiii noștri să crească în siguranță și să se bucure de tot ce viața le poate oferi
Să avem mai multă încredere în noi, în ceea ce suntem, în ceea ce facem; mai multă încredere în cei de lângă noi
Să educăm copii, care atunci când vor fi adulți, să facă față provocărilor vieții
Bunătatea, bunul simț,dragostea față de aproapele, să fie principii de viață
Munca în echipă, colaborarea, acceptarea ideilor celorlalți, să stea la baza proiectelor noastre
ȘCOALA GIMNAZIALĂ DUMITRA
VIZIUNEA ȘCOLII
Formarea unor tineri adaptați societății contemporane în continuă schimbare și dezvoltarea aptitudinilor și intereselor acestora prin promovarea spiritului democratic, a identității sociale și culturale, a toleranței și a diversității în spațiul european.
ȘCOALA GIMNAZIALĂ DUMITRA
MISIUNEA ȘCOLII
Dorim să oferim elevilor noștri şanse egale de formare şi dezvoltare a personalităţii, pregătirea necesară pentru valorificarea întregului lor potenţial, astfel încât să obţină performanţa şcolară necesară progresului personal. De aceea, prioritar pentru şcoala noastră este asigurarea calităţii serviciilor educaţionale. Ne dorim ca, în parteneriat cu comunitatea locală, să dezvoltăm un mediu favorabil învăţării, bazat pe valori morale , în care fiecare elev să beneficieze de şansa dezvoltării sale ca persoană şi personalitate.
PRINCIPIILE CARE STAU LA BAZA ACTIVITĂȚILOR DIN ȘCOALA NOASTRĂ
FACEM EDUCAȚIE CU IUBIRE
Să iubești un copil indiferent ce ar fi, indiferent de capacitățile sale, de aspectul său fizic, de trăsăturile sale de caracter. O educație bazată pe iubirea copiilor și aprecierea eforturilor lor, are cele mai multe șanse să își arate roadele.
ȘCOALA NOASTRĂ ESTE UN LOC ÎN CARE ÎNCREDEREA STĂ LA TEMELIA ÎNVĂȚĂRII
Să crezi în tine ca om, ca profesor, în puterea ta de a modela suflete; să crezi în tine ca și copil, în visele tale, în forțele tale, este tot ce își poate dori o școală; încrederea stă la baza învățării.
DEZVOLTĂM COMPETENȚELE NECESARE PENTRU O CREȘTERE ARMONIOASĂ
Dacă școala reușește ca: dorința de autocunoaștere, atitudinea pozitivă față de sine și față de ceilalți, exprimarea nevoilor și a emoțiilor, aplicarea practică a cunoștințelor învățate, lucrul în echipă, autonomie în gândire, implicare socială, responsabilitate civică, să devină competențe și abilități dobândite de elevii săi, poate considera că are misiunea îndeplinită.
FACEM TOTUL ÎN ECHIPĂ PROFESORI-COPII-PĂRINȚI-COMUNITATE
Parteneriatul profesori-copii-părinți-comunitate este esențial pentru succesul educațional al copiilor. Doar împreună putem da copiilor noștri aripi pentru a zbura.
BUCURIA ESTE EMOȚIA DE BAZĂ DIN ȘCOALA NOASTRĂ
Atunci când învață, copiii trebuie să simtă bucurie, emoție, curiozitate.
Când trăiesc toate aceste emoții, învățarea devine o plăcere.